Oameni necunoscuti si incantatori

Sunt anumiti oameni pe care nu-i cunosti, dar cu care te intalnesti pe strada. E inevitabil, multi dintre ei, ca functionarii de la banca, sau cei de la posta sau vanzatoarea de la supermarket locuiesc in aceiasi zona cu tine. Pe majoritatea ii stii dar nu-i saluti insa sunt unii de serviciile carora ai avut de atatea ori nevoie incat deja ii saluti pe strada cand ii vezi (si asta e destul de mult, zic eu, intr-o societate tot mai circumspecta cand vine vorba de straini. Dar e doar un salut, e o forma de amabilitate, si nu te costa nimic.)

Pe mine mama m-a invatat (cum cred ca s-a intamplat cu toti oamenii pe care ii cunosc) ca atunci cand intri si cand iesi sa saluti si cand primesti sa zici multumesc si tot asa. Eu mereu am zis, mai ales de cand m-am apucat sa-mi cladesc un raft cu carti despre bune maniere, ca mama e cea mai manierata persoana din lume. Acum imi dau seama ca singurul reflex pe care mi l-am indus a fost sa zic "o zi buna" desi pe undeva, cred ca tot mama e vinovata de el.

Nu stiu cum sunt altii, dar mie aceste reflexe si intalnirile dese cu diversi oameni a caror meserie e sa presteze anumite servicii, mi-au dat sansa sa cunosc (e mult spus cunosc, dar sa stiu, sa zicem), niste oameni mai mult decat incantatori.

Poate cea mai importanta persoana intr-adevar necunoscuta dintre cele la care ma gandesc si intra in categoria asta e tanti de la xerox sau de la poze. Una si aceiasi persoana, isi duce orele de munca la o masa intr-un magazin de la parterul unui bloc de la trapez. E o doamna inalta, de vreo 40 de ani sau poate mai putin, supla, cu par negru si carliontat, ten putin masliniu si un zambet gata pregatit pentru orice intrebare sau comentariu. Desi cand nu e nimeni si sta la masa, zambetul parca dispare. Dar fiecare are probleme lui.. Tanti, care nu e o tanti, cred ca e, din toate vanzatoarele pe care le-am cunoscut eu, cea mai incantatoare. In lungile noastre intalniri cand imi tragea la xerox manuale de filofie pentru admitere, cand mi-a facut poze pentru dosare sau cand mi-a dat pozele scoase de pe film, intotdeauna s-a purtat cu mine de parca ne-am fi cunoscut si-am fi fost prietene. Mi se pare ca ce scriu aici nu e suficient pentru cat de minunata e tanti, desi cum spuneam, nu e o tanti. Plus ca, de acum doi ani inca mai tine minte cum ma cheana si ne oprim pe strada la povesti, sau ne salutam, ea de la masa ei, eu trecand pe strada.


In alta ordine de idei, poate nu la fel de "prietena", dar la fel de incantatoare e persoana care ar trebui sa primeasca premiul pentru cea mai amabila si mai buna angajata a postei romane. O cheama Gabriela, nu e nici inalta nici scunda, nici prea slaba, nici plinuta, are aproximativ 40 de ani si poarta nelipsita camasa albastra in dungi, uniforma postei romane. In lungile mele completari de formulare peste formulare, trimis colete si scrisori, intotdeauna mi-a vorbit cu calm si cu rabdare, si de cate ori am fost eu la posta, a explicat de miliarde de ori acelasi lucru la un numar imens de oameni, fara sa se supere, si niciodata nu s-a purtat urat cu nimeni. Uneori ma intreb cum functionarele de la posta mea au atata rabdare cu toti oamenii care dau vina pe ele pentru simplul fapt ca trebuie sa stea la coada. Toate functionarele de la coletarie sunt amabile, dar tanti asta e de departe cea mai draguta. Pentru ca se comporta cu toti oamenii cu foarte mult respect, ceea ce nu se intampla prin alte parti.


Poate ca tantiilor astora nu le place meseria lor prea tare, poate ca au salarii nu prea mari si o multime de alte griji, poate ca n-au chef intr-o zi si ar vrea o alta viata, dar se comporta exemplar cu toti oamenii. Cati functionari n-ar trebui sa invete lucruri de genul asta care pana a urma sunt elementare?! Si aici ma refer si la functionarii de la Parlament (dar asta e o alta discutie pe care as putea s-o dezolvt..) si la orice alti oameni, chiar si foarte sus pusi care uita ca toti suntem persoane si meritam respect. Poate ca suna cliseic ce am scris aici, dar dupa ce l-am auzit pe acest domn povestind (in mare cam tot ce scrie acolo), si dupa o multime de carti de bune maniere, lucrurile par putin diferite.

Si poate ca din ce am scris n-o sa intelegeti decat ca tantiile astea sunt amabile, desi pentru mine sunt mai mult decat vecinii (mai ales cei care nu-mi tin usa cand vin incarcata de la piata), sunt niste persoane de-a dreptul incantatoare care de multe ori m-au facut sa ma gandesc ca inseamna atat de mult sa te porti respectuos cu cineva, sa ii acorzi atentie si sa-i zambesti. Si din nou, mi se pare cliseica fraza trecuta, dar e foarte adevarata, la fel de adevarata ca si faptul ca oamenii minunati se gasesc peste tot, si nu trebuie sa ne fie cei mai buni prieteni sau se ne vizitam sau sa petrecem mult timp impreuna cu ei, la fel de bine pot fi cunostiinte, oameni diferiti de noi, pe care practic nu-i cunoastem, dar care ne fac ziua mai frumoasa : )